TG Telegram Group & Channel
NewsMaker în română | Live | United States America (US)
Create: Update:

Două dintre cele mai mari universități din Republica Moldova ar putea fuziona. Este vorba despre Universitatea Tehnică din Moldova (UTM) și Universitatea de Stat din Moldova (USM).

Inițiativa vine chiar de la rectorii celor două instituții de învățământ și a fost prezentată în cadrul ședinței comune a Consiliului Rectorilor cu Ministerul Educației și Cercetării.

În plus, rectorul USM a spus că va iniția discuții despre o eventuală fuziune și cu rectorii altor universități, nu doar cu UTM.

Ministrul Educației și Cercetării Dan Perciun și prim-ministrul Dorin Recean au salutat inițiativa de fuzionare a USM cu UTM. Potrivit lui Perciun, această posibilitate, de fuzionare, ar putea fi anunțată cel devreme la începutul anului viitor. „Am putea vorbi despre crearea unei noi universități. (…) Ar putea fi o structură care să înglobeze aceste universități sau și altele care ar vrea să se alăture”, a subliniat Perciun.

https://newsmaker.md/?p=812047

>>Click here to continue<<

NewsMaker în română | Live

Share with your best friend
VIEW MORE

United States America Popular Telegram Group (US)